ORDINUL DE PROTECȚIE

ORDINUL DE PROTECȚIE

CE TREBUIE SĂ FACĂ O VICTIMĂ A VIOLENŢEI INTRAFAMILIALE DACĂ AGRESIUNEA A FOST FIZICĂ

1. SĂ SUNE LA 112 ŞI SĂ CEARĂ SPRIJIN DACĂ VIAŢA ŞI SĂNĂTATEA ÎI SUNT PUSE ÎN PERICOL!
2. SĂ–ŞI ÎNGRIJEASCĂ DE URGENŢĂ STAREA DE SĂNĂTATE DEOARECE VĂTĂMĂRILE SUFERITE POT EVOLUA NEAŞTEPTAT ŞI SE POT AGRAVA RAPID.
3. SĂ SOLICITE CONSULTUL MEDICO-LEGAL ŞI ELIBERAREA UNUI CERTIFICAT CONSTATATOR. ACESTA SE ELIBEREAZĂ CONTRA COST, CONTRAVALOAREA RECUPERÂNDU-SE ULTERIOR, DUPĂ CÂŞTIGAREA PROCESULUI.
4. ÎN CAZUL UNEI AGRESIUNI SEXUALE, SĂ NU-ŞI SCHIMBE HAINELE ŞI SĂ NU SE SPELE, PENTRU A NU DISTRUGE PROBELE NECESARE MEDICILOR LEGIŞTI.
5. DACĂ ESTE CHEMATĂ POLIŢIA LA DOMICILIU PENTRU CONSTATAREA UNEI AGRESIUNI ŞI OBIECTELE SUNT RĂVĂŞITE, SUNT PETE DE SÂNGE, SĂ NU SE FACĂ ORDINE DEOARECE POLIŢIŞTII TREBUIE SĂ OBSERVE LOCUL FAPTEI AŞA CUM ESTE.

Ordinul de protecţie provizoriu se emite de către poliţiştii care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, constată că există un risc iminent ca viaţa, integritatea fizică ori libertatea unei persoane să fie pusă în pericol printr-un act de violenţă domestică.

Poliţiştii constată existenţa riscului iminent pe baza evaluării situaţiei de fapt care rezultă din probele obţinute și formularul de evaluare a riscului.

În cazul în care, ca urmare a evaluării situaţiei de fapt, se constată că nu sunt întrunite condiţiile pentru emiterea ordinului de protecţie provizoriu, poliţiştii au obligaţia de a informa persoanele care susţin că sunt victime ale violenţei domestice cu privire la posibilitatea formulării unei cereri pentru emiterea unui ordin de protecţie de la instanță.

Prin ordinul de protecţie provizoriu emis de polițist se dispun, pentru o perioadă de 5 zile, una ori mai multe măsuri de protecţie:

• evacuarea temporară a agresorului din locuinţa comună, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
• reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor în locuinţa comună;
• obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
• obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţ

Ordinul de protecţie provizoriu va cuprinde şi menţiunea că încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la o lună la un an.

Dacă prin ordinul de protecţie provizoriu s-a luat măsura evacuării temporare a agresorului, iar acesta nu are asigurată cazarea din altă sursă, va fi informat și orientat către centrele rezidenţiale care oferă cazare pentru persoanele fără adăpost sau adăposturile de noapte, gestionate de autorităţile administraţiei publice locale, sau orice alt loc adecvat. În situaţia în care agresorul solicită cazarea într-un centru rezidenţial din categoria celor menţionate mai sus, acesta va fi condus de către echipa mobilă (echipa mobilă = reprezentanți ai serviciului public de asistență socială).

Obligaţiile şi interdicţiile dispuse împotriva agresorilor prin ordinele de protecţie provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somaţie şi fără trecerea vreunui termen.

Perioada de 5 zile se calculează pe ore, adică 120 de ore de la momentul la care s-a emis ordinul de protecţie provizoriu. Ordinul de protecţie provizoriu se comunică agresorului şi victimei. Ordinul de protecţie provizoriu se înaintează de către unitatea de poliţie din care face parte poliţistul care l-a emis, pentru confirmare, parchetului de pe lângă judecătoria competentă în a cărei rază teritorială a fost emis, în termen de 24 de ore de la data emiterii.

Procurorul de la parchetul competent decide cu privire la necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie în termen de 48 de ore de la emiterea ordinului de protecţie provizoriu.

În cazul în care constată că nu mai este necesară menţinerea măsurilor de protecţie dispuse, procurorul poate dispune motivat încetarea măsurilor de protecţie, cu menţionarea momentului de la care acestea încetează. Procurorul comunică acest lucru de îndată unităţii de poliţie care a înaintat ordinul de protecţie provizoriu, care ia măsuri pentru informarea imediată a persoanelor ce făceau obiectul acestuia.

Dacă procurorul confirmă necesitatea menţinerii măsurilor de protecţie dispuse de organul de poliţie prin ordinul de protecţie provizoriu, va aplica o rezoluţie cu caracter administrativ pe exemplarul original al acestuia.

Procurorul va înainta apoi ordinul de protecţie provizoriu (ordin cu o durată de 5 zile), însoţit de documentele care au stat la baza emiterii şi confirmării acestuia, judecătoriei competente în a cărei rază teritorială a fost emis, însoţit de o cerere pentru emiterea ordinului de protecţie (ordinul cu o durată de maxim 6 luni).

Durata iniţială (de 5 zile) pentru care a fost dispus ordinul se prelungeşte, de drept, cu durata necesară îndeplinirii procedurii judiciare de emitere a ordinului de protecţie ordinul, cu informarea agresorului despre acest fapt.

Ordinul de protecţie provizoriu (OPP) poate fi contestat la instanţa de judecată competentă în termen de 48 de ore de la comunicare.

Potrivit prevederilor art. 23 din Legea nr. 217/2003 republicată pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, ordinul de protecţie reprezintă hotărârea emisă de instanţa de judecată prin care aceasta dispune, la solicitarea unei persoane a cărei viaţă, integritate fizică sau psihică ori libertate este pusă în pericol printr-un act de violenţă din partea unui membru al familiei, cu caracter provizoriu, una sau mai multe dintre următoarele măsuri/obligaţii/interdicţii:

1. evacuarea temporară a agresorului din locuinţa familiei, indiferent dacă acesta este titularul dreptului de proprietate;
2. reintegrarea victimei şi, după caz, a copiilor, în locuinţa familiei;
3. limitarea dreptului de folosinţă al agresorului numai asupra unei părţi a locuinţei comune atunci când aceasta poate fi astfel partajată încât agresorul să nu vină în contact cu victima;
4. cazarea/plasarea victimei, cu acordul acesteia, şi, după caz, a copiilor, într-un centru de asistenţă;
5. obligarea agresorului la păstrarea unei distanţe minime determinate faţă de victimă, faţă de membrii familiei acesteia, ori faţă de reşedinţa, locul de muncă sau unitatea de învăţământ a persoanei protejate;
6. interdicţia pentru agresor de a se deplasa în anumite localităţi sau zone determinate pe care persoana protejată le frecventează ori le vizitează periodic;
7. interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu victima;
8. obligarea agresorului de a preda poliţiei armele deţinute;
9. încredinţarea copiilor minori sau stabilirea reşedinţei acestora.

Prin aceeaşi hotărâre, instanţa poate dispune şi suportarea de către agresor a chiriei şi/sau a întreţinerii pentru locuinţa temporară unde victima, copiii minori sau alţi membri de familie locuiesc ori urmează să locuiască din cauza imposibilităţii de a rămâne în locuinţa familială.

Pe lângă oricare dintre măsurile enumerate mai sus, instanţa poate dispune şi obligarea agresorului de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară, sau nevoluntară. Dacă agresorul este consumator de substanțe psihoactive, instanța poate dispune, cu acordul acestuia, integrarea lui într-un program de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri.

Ordinul de protecţie este executoriu. El se comunică de îndată (termenul este de maxim 5 ore) structurilor Poliţiei Române în a căror rază teritorială se află locuinţa victimei şi a agresorului. Ordinul de protecţie prin care se dispun oricare dintre măsurile prevăzute la art. 23 din legea cadru se pune în executare de îndată, de către poliţie, sau, după caz, sub supravegherea acesteia.

O altă obligaţie legală ce revine poliţie constă în îndatorirea de a supraveghea modul în care se respectă ordinul de protecţie şi de a sesiza organul de urmărire penală în caz de sustragere de la executare.

Informații despre plângerea prealabilă

În cazul conflictelor familiale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise de victimă sau de un martor la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei, în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie locale sau a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente poate suna), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția se poate sesiza din oficiu. Sesizarea din oficiu este modalitatea prin care poliția află de o infracțiune pe orice altă cale în afară de plângere (a victimei) sau denunț (a unui martor), spre exemplu din mass-media sau cu ocazia intervenției la un alt caz. Există și posibilitatea ca polițiștii să constate ei înșiși o faptă în plină desfășurare (în flagrant), găsindu-se în acel loc din alt motiv, fiind în patrulare.

Sesizări despre fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod procedură  penală)

Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.

Acţiunea penală în cazul infracţiunilor sancţionabile la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, de exemplu:

• lovire sau alte violențe (art.193 CP)
• amenințare (art. 206 CP)
• viol în forme neagravante (art. 211 alin 1 și alin 2 CP)
• agresiune sexuală în forme neagravante (art.219 alin 1 CP)
• furt între membrii de familie (art.231 CP)
• distrugere (art. 253 CP)

este guvernată de principiul disponibilităţii: victima poate decide retragerea plângerii, situaţie care stinge acţiunea penală începută în prealabil, chiar dacă aceasta a fost pornită din oficiu și fapta nu mai este pedepsită.

Pentru celelalte categorii de infracţiuni (pentru care legea nu solicită introducerea unei plângeri penale prealabile), organele de anchetă penală nu au nevoie de manifestarea expresă de voință a persoanei vătămate pentru tragerea la răspundere penală a autorului faptei, indiferent de modalitatea prin care au aflat de faptă (plângere, denunț, din oficiu).

Plângerea trebuie să aibă o anumită formă și trebuie depusă în termen.

Plângerea prealabilă se adresează organului de cercetare penală sau procurorului doar de către persoana vătămată sau prin mandatar (mandatul trebuie să fie special, iar procura rămâne ataşată plângerii). Dacă este făcută în scris, plângerea trebuie semnată de persoana vătămată sau de mandatar.

Plângerea poate fi făcută şi oral, iar conţinutul acesteia se va consemna într-un proces verbal scris de către cel care o primeşte.

Plângerea se poate transmite şi în format electronic, adică prin e-mail, dar numai dacă este certificată prin semnătură electronică.

Ce informaţii trebuie să cuprindă PLÂNGEREA: numele, prenumele, codul numeric personal, calitatea şi domiciliul petiţionarului, descrierea faptei care formează obiectul plângerii, indicarea făptuitorului şi a mijloacelor de probă.

Plângerea prealabilă trebuie să fie introdusă în termen de 3 luni din ziua în care persoana vătămată a aflat despre săvârşirea faptei. “Când persoana vătămată este un minor sau un incapabil, termenul de 3 luni curge de la data când reprezentantul său legal a aflat despre săvârşirea faptei”.

Plângerea prealabilă poate fi retrasă până la pronunțarea unei hotărâri definitive. Această situație se aplică numai în cazul infracțiunilor pentru care punerea în mișcare a acțiunii penale este condiționată de introducerea unei plângeri prealabile.

Retragerea plângerii prealabile se poate face de persoana care a depus-o, adică victimă sau de reprezentantul legal al ei, în cazul în care vorbim despre o persoană lipsită de capacitate de exercițiu, și are următorul efect: înlătură răspunderea penală a autorului infracțiunii, deci acesta nu va mai fi pedepsit.

Conform Legii 217/2003(republicată), Art. 4:

(1) Violenţa domestică se manifestă sub următoarele forme:

1. a) violenţa verbală– adresarea printr-un limbaj jignitor, brutal, precum utilizarea de insulte, ameninţări, cuvinte şi expresii degradante sau umilitoare;
2. b) violenţa psihologică– impunerea voinţei sau a controlului personal, provocarea de stări de tensiune şi de suferinţă psihică în orice mod şi prin orice mijloace, prin ameninţare verbală sau în orice altă modalitate, şantaj, violenţă demonstrativă asupra obiectelor şi animalelor, afişare ostentativă a armelor, neglijare, controlul vieţii personale, acte de gelozie, constrângerile de orice fel, urmărirea fără drept, supravegherea locuinţei, a locului de muncă sau a altor locuri frecventate de victimă, efectuarea de apeluri telefonice sau alte tipuri de comunicări prin mijloace de transmitere la distanţă, care prin frecvenţă, conţinut sau momentul în care sunt emise creează temere, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
3. c) violenţa fizică– vătămarea corporală ori a sănătăţii prin lovire, îmbrâncire, trântire, tragere de păr, înţepare, tăiere, ardere, strangulare, muşcare, în orice formă şi de orice intensitate, inclusiv mascate ca fiind rezultatul unor accidente, prin otrăvire, intoxicare, precum şi alte acţiuni cu efect similar, supunerea la eforturi fizice epuizante sau la activităţi cu grad mare de risc pentru viaţă sau sănătate şi integritate corporală, altele decât cele de la lit. e);
4. d) violenţa sexuală– agresiune sexuală, impunere de acte degradante, hărţuire, intimidare, manipulare, brutalitate în vederea întreţinerii unor relaţii sexuale forţate, viol conjugal;
5. e) violenţa economică– interzicerea activităţii profesionale, privare de mijloace economice, inclusiv lipsire de mijloace de existenţă primară, cum ar fi hrană, medicamente, obiecte de primă necesitate, acţiunea de sustragere intenţionată a bunurilor persoanei, interzicerea dreptului de a poseda, folosi şi dispune de bunurile comune, control inechitabil asupra bunurilor şi resurselor comune, refuzul de a susţine familia, impunerea de munci grele şi nocive în detrimentul sănătăţii, inclusiv unui membru de familie minor, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
6. f) violenţa socială– impunerea izolării persoanei de familie, de comunitate şi de prieteni, interzicerea frecventării instituţiei de învăţământ sau a locului de muncă, interzicerea/limitarea realizării profesionale, impunerea izolării, inclusiv în locuinţa comună, privarea de acces în spaţiul de locuit, deposedarea de acte de identitate, privare intenţionată de acces la informaţie, precum şi alte acţiuni cu efect similar;
7. g) violenţa spirituală– subestimarea sau diminuarea importanţei satisfacerii necesităţilor moral-spirituale prin interzicere, limitare, ridiculizare, penalizare a aspiraţiilor membrilor de familie, a accesului la valorile culturale, etnice, lingvistice ori religioase, interzicerea dreptului de a vorbi în limba maternă şi de a învăţa copiii să vorbească în limba maternă, impunerea aderării la credinţe şi practici spirituale şi religioase inacceptabile, precum şi alte acţiuni cu efect similar sau cu repercusiuni similare.

    (2) În nicio formă şi în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiţia şi onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violenţă definite în prezenta lege.

Cui i se aplică prevederile?

Art. 5 din Legea 217/2003(republicată) –

(1) În sensul prezentei legi, prin membru de familie se înţelege:

1. a) ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, soţii şi copiii acestora, precum şi persoanele devenite rude prin adopţie, potrivit legii;
2. b) soţul/soţia şi/sau fostul soţ/fosta soţie; fraţii, părinţii şi copiii din alte relaţii ai soţului/soţiei sau ai fostului soţ/fostei soţii;
3. c) persoanele care au stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi sau dintre părinţi şi copii, actuali sau foşti parteneri, indiferent dacă acestea au locuit sau nu cu agresorul, ascendenţii şi descendenţii partenerei/partenerului, precum şi fraţii şi surorile acestora;
4. d) tutorele sau altă persoană care exercită în fapt ori în drept drepturile faţă de persoana copilului;
5. e) reprezentantul legal sau altă persoană care îngrijeşte persoana cu boală psihică, dizabilitate intelectuală ori handicap fizic, cu excepţia celor care îndeplinesc aceste atribuţii în exercitarea sarcinilor profesionale.

(2) În sensul prezentei legi prin victimă se înţelege persoana fizică ce este supusă uneia sau mai multor forme de violenţă prevăzute la art. 4, inclusiv copiii martori la aceste forme de violenţă.

Cum se pedepsește?

În Codul Penal este prevăzut la art. 199 că infracțiunile de omor, omor calificat, lovire sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, sunt pedepsite mai aspru, limita maximă a acestor pedepse majorându-se cu o pătrime.

Cum se sesizează violența domestică?

În cazul conflictelor familiale, poliţia poate acţiona în urma depunerii unei sesizări scrise la sediul unităţii de poliţie de pe raza de domiciliu a victimei (dacă e făcută de victimă se numește plângere, dacă e făcută de un martor se numește denunț), în urma unui apel telefonic la ofiţerul de serviciu al secţiei/unităţii de poliţie locale sau a unei solicitări la Serviciul Unic de Apel de Urgenţă 112 (care poate fi făcută de oricine are cunoştinţă de astfel de evenimente), a unei sesizări verbale făcută direct la agentul de poliţie care patrulează sau, poliția se poate sesiza din oficiu.  

Sesizarea din oficiu este modalitatea prin care poliția află de o infracțiune pe orice altă cale în afară de plângere sau denunț, spre exemplu din mass-media sau cu ocazia intervenției la un alt caz. Există și posibilitatea ca polițiștii să constate ei înșiși o faptă în plină desfășurare (în flagrant), găsindu-se în acel loc fără să fi fost chemați, fiind în patrulare.

Sesizări despre astfel de fapte de violență domestică pot fi făcute și de persoanele cu funcții de conducere în cadrul unei autorități a administrației publice sau în cadrul altor autorități publice, instituții publice ori al altor persoane juridice de drept public, precum și de orice persoană cu atribuții de control care, în exercitarea atribuțiilor lor, au luat cunoștință de săvârșirea unei infracțiuni pentru care acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu. Ele sunt obligate să sesizeze de îndată organul de urmărire penală și să ia măsuri pentru ca urmele infracțiunii, corpurile delicte și orice alte mijloace de probă să nu dispară. (art. 291 Cod procedură  penală)

Victima trebuie să ştie că poate sesiza cu plângere prealabilă organul de cercetare penală sau procurorul. Dreptul de a depune o astfel de plângere are caracter personal şi aparţine părţii vătămate. Plângerea penală prealabilă poate fi depusă şi de un mandatar, caz în care procura trebuie întocmită special pentru acest scop şi trebuie să rămână anexată la plângere pe parcursul procedurilor.

INSTITUŢII/ AUTORITĂŢI PUBLICE CENTRALE CU ATRIBUŢII ÎN PREVENIREA ŞI COMBATEREA VIOLENŢEI ÎN FAMILIE

• Ministerului Muncii și Justiției Sociale este autoritatea publică centrală care elaborează politica de asistenţă socială şi promovează drepturile victimelor violenţei domestice. Instituția, prin structurile sale specializate de la nivel central şi teritorial, elaborează şi aplică măsuri speciale, inclusiv de integrare pe piața muncii a victimelor.
• La propunerea Ministerului Muncii și Justiției Sociale şi a Ministerului Afacerilor Interne, ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice au responsabilitatea elaborării unei strategii la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea fenomenului violenţei domestice, inclusiv a unui mecanism intern de coordonare şi monitorizare a activităţilor întreprinse, care se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
• Ministerele şi celelalte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice, prin structurile lor teritoriale, desemnează personalul cu atribuţii în domeniul prevenirii şi combaterii violenţei domestice.
• Ministerul Educaţiei Naționale realizează, cu sprijinul celorlalte ministere implicate şi în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale cu activitate în domeniu, programe educative pentru părinţi şi copii, în vederea prevenirii violenţei domestice.
• Serviciul de probaţiune din cadrul tribunalului, în colaborare cu organizaţiile neguvernamentale care desfăşoară activităţi specifice în domeniu sau cu specialişti, desfăşoară activităţi de reinserţie socială a infractorilor condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă în familie.
• Autorităţi ale administrației publice locale

Autorităţile administraţiei publice locale desemnează personalul specializat să implementeze sistemul de înregistrare, raportare şi management al cazurilor de violenţă domestică. Primarii şi consiliile locale vor conlucra cu organizațiile de cult, organizațiile neguvernamentale, precum și cu oricare alte persoane juridice şi fizice implicate în acțiuni caritabile, acordându-le sprijinul necesar în vederea îndeplinirii acestor obligaţii.

• Serviciul Public de Asistență Socială (SPAS), principalul furnizor de servicii sociale la nivel local, sarcina acestuia fiind cea de depistare timpurie a situaţiilor de risc care pot determina separarea copilului de părinţii săi, precum şi pentru prevenirea comportamentelor abuzive ale părinţilor şi a violenţei în familie. În cazul în care acesta nu are capacitatea de a oferi în totalitate pachetul de servicii necesare pentru soluționarea problemei persoanei aflate în situați de risc/vulnerabilitate, atunci SPAS poate încheia convenții de parteneriat și contracte de acordare a serviciilor sociale cu furnizori de servicii  acreditați. De asemenea în situația în care SPAS nu poate furniza servicii sociale în situații de urgență, precum violența domestică, acestea vor fi preluate de serviciul public de asistență socială județean, respectiv filiala județeană a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) și Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București.
• Furnizori de servicii privați acreditați (ONG-uri, fundații), reprezentând o alternativă la serviciile primite în sistemul de stat.
• Poliţia are un rol important în stoparea mecanismelor sociale de perpetuare a violenţei în familie. Poliţiştii pot identifica diverse situaţii de risc şi pot informa asistentul social, facilitând astfel intervenţia specializată timpurie în caz de producere a violenţei;
• Personalul medical din comunitate poate identifica, în timpul consultaţiilor la cabinet sau al vizitelor la domiciliu, diverse probleme cu potenţial de risc cu care se confruntă familiile şi copiii acestora. Pe de o parte, aceştia pot informa instituţiile abilitate de existenţa unor situaţii de violenţă în familie, iar pe de alta pot deveni o sursă de informaţii pentru familiile respective, îndrumându-le spre organismele la care se pot adresa, atunci când au nevoie de sprijin sau pentru a preveni producerea violenţei;
• Profesorii pot constitui, la rândul lor, o bună sursă în prevenirea violenţei asupra copilului şi în familie şi în furnizarea de informaţii familiilor care se confruntă cu situaţii de risc;
• Preotul poate acorda ajutor familiilor din comunitate şi poate disemina informaţii cu privire la cauzele de  producere a violenţei în familie şi consecinţele acesteia. De asemenea, preoţii pot informa asistenţii sociali cu privire la existenţa unor factori de risc care pot contribui la dezvoltarea violenţei domestice. Dată fiind influenţa deosebită asupra comunităţii, preotul are posibilitatea de a transmite informaţia, de a oferi resurse informaționale privind comportamentele de risc şi serviciile de suport pentru copii şi adulţii abuzați.
• Membrii comunităţii pot informa, pe de o parte, asistenţii sociali cu privire la existenţa unor factori de risc în producerea violenţei domestice, iar pe de alta se pot constitui în grupuri de suport pentru a sprijini demersurile întreprinse de diverşi profesionişti.

 

Articolul este preluat de pe site-ul:

https://www.politiaromana.ro/ro/prevenire/violenta-domestica

Puteți regăsi anexat formularul tip (anexa la Legea nr.  217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice)

CERERE PRIVIND EMITEREA ORDINULUI DE PROTECȚIE